Istorie

Exercițiu de neuitare: Trandafir Șandru

avatar

Postat de Ghiță Mocan

0
thumbs-main

La 21 septembrie 1998, după o lungă și grea suferință, se stingea din viață unul dintre pionierii mișcării penticostale românești, pastorul și teologul Trandafir Șandru. Se născuse la 13 aprilie 1924, în localitatea Secaș, județul Arad, într-un context în care credința penticostală era încă la începuturile afirmării ei în România. Crescut într-un mediu profund religios, a cunoscut încă din copilărie valorile acestei mișcări.

A primit botezul în apă în anul 1941, iar botezul cu Duhul Sfânt în 1942, experiențe care i-au marcat definitiv traiectoria spirituală și vocațională.

După absolvirea studiilor secundare la Arad (1944), a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității din București (1951–1956), obținând diploma în specialitatea Istorie Veche. Această formare universitară i-a conferit o rigoare intelectuală remarcabilă, vizibilă ulterior în lucrările sale teologice și istorice.

A fost ales pentru prima dată în lucrare la 25 ianuarie 1945, iar în 1953 a fost ordinat pastor. A slujit în două biserici penticostale din București, într-o perioadă deloc ușoară pentru cultele evanghelice din România. În ciuda contextului socio-politic restrictiv al epocii, a reușit să dezvolte o activitate pastorală și didactică consistentă. A vizitat și a studiat activitatea mai multor institute teologice din Anglia, SUA și Canada, participând la conferințe naționale, europene și mondiale și predicând în biserici din peste 25 de țări — o deschidere internațională rară pentru liderii religioși români ai vremii.

În plan administrativ și instituțional, a îndeplinit funcții importante: secretar general și ulterior vicepreședinte al Cultului Penticostal din România, redactor al revistei oficiale a Cultului și membru al Asociației Presei Penticostale Internaționale, precum și al Asociației Teologice Penticostale Europene. A fost un scriitor neobosit, publicând articole, studii și volume de referință pentru teologia și istoria penticostală românească.

După organizarea unor cursuri biblice, a înființat în 1976 Seminarul Teologic Penticostal, devenind directorul acestuia. În 1990, instituția s-a transformat în Institutul Teologic Penticostal din București, al cărui rector a fost până în toamna anului 1997, când starea de sănătate l-a obligat să se retragă.

Opera sa cuprinde lucrări semnificative:

• Îndrumătorul pastorului (1976)
• Viața și învățătura apostolului Pavel (1977)
• Pneumatologie sau Persoana Duhului Sfânt (1979)
• Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din România (ed. rom. 1982; ed. engl. 1983)
• Evanghelogie – viața, activitatea și învățătura Domnului Isus Hristos (1986)
• Doctrinele biblice ale Bisericii (1989)
• Biserica Penticostală în istoria creștinismului (1992)
• Dogmatica Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale (1993)
• Pagini din istoria unei Biserici (1994)

thumbs-post

Cadrele didactice (de la stânga la dreapta): Trandafir Sandru, Pavel Bochian, Emil Bulgăr şi Alecsie Vamvu. / Sursa: Institutul Teologic Penticostal București

Se poate observa o preponderență a preocupărilor dogmatice, în special în volumele din 1989 și 1993. Primul tratează doctrinele într-o manieră sistematică, apropiată de modelul dogmaticilor protestante clasice, fără accent confesional excesiv. Al doilea oferă o formulare explicit confesională a teologiei penticostale. Lucrarea Pneumatologie (1979) rămâne, probabil, cea mai reprezentativă pentru specificul teologic al autorului, aprofundând doctrina despre Persoana și lucrarea Duhului Sfânt.

De asemenea, preocuparea sa pentru istoria mișcării penticostale este notabilă. Volumele din 1982, 1992 și 1994 reflectă interesul său pentru locul acestei mișcări în istoria creștinismului și pentru articularea identității penticostale în spațiul românesc — preocupare explicabilă și prin formația sa de istoric. În plan biblic, studiile despre teologia paulină (1977) și despre Evanghelii (1986) confirmă o preocupare exegetică serioasă.

Dincolo de activitatea academică — care trebuie înțeleasă în contextul constrângerilor regimului comunist — Trandafir Șandru rămâne un reper major al mișcării penticostale românești. Într-o perioadă în care intelectualii evanghelici erau puțini, el a reușit să ofere un model de rigoare, echilibru și responsabilitate instituțională. Impactul său pastoral și organizatoric a fost decisiv în etapa de consolidare instituțională a penticostalismului românesc.

Vizionar și consecvent cu propriile idealuri, a fost mentor pentru mai multe generații de slujitori formați în contexte radical diferite de cele actuale. Devotamentul său, disciplina personală și simțul datoriei au fost unanim recunoscute. A fost un lider exigent, dar drept, cu o inimă largă și o disponibilitate autentică pentru formarea altora.

În ce mă privește, i-am fost student și, împreună cu colegii mei, am prins ultimii săi ani de activitate. Pentru noi rămâne o figură emblematică: nobil în atitudine, riguros în gândire, cald în relațiile personale. Anecdotele despre el circulă încă printre foștii studenți — semn că memoria sa nu s-a stins, ci continuă să modeleze conștiințe.

Poate că ar trebui să-l amintim mai des. Și, de fiecare dată, cu aceeași recunoștință și admirație.

Ți-a plăcut articolul?

Dacă ți-a fost de folos sau ai sugestii, întrebări ori completări, scrie-ne.
Apreciem fiecare mesaj și fiecare gând împărtășit.

Trimite un mesaj