Teologie

Teologie și biografie: o lectură echilibrată

avatar

Postat de Ghiță Mocan

thumbs-main

Pe lângă citirea întregii Biblii în fiecare an, Lloyd-Jones a citit multe volume ale unor oameni cu poziții teologice diferite, precum Emil Brunner și Karl Barth, iar din 1928 a citit conferințele anuale Bampton și Gifford Lectures. Pentru Lloyd-Jones, scopul lecturii era să stimuleze gândirea. Înainte de a se angaja într-o nouă serie de predici expozitive sau studii biblice, cum ar fi cele despre Romani, el a citit toate comentariile, predicile și discursurile disponibile.

Deși a acordat mult timp ajutor studenților, slujitorilor și misionarilor, amvonul a fost cea mai importantă lucrare a lui Lloyd-Jones.

Prin expunerea și aplicarea cu autoritate a Scripturilor, el a căutat să restaureze adevărata natură a predicării, respingând opinia predominantă conform căreia cunoștințele științifice au depășit angajamentul față de ineranța Scripturii. El a considerat credința în Cuvântul lui Dumnezeu și dependența de Duhul Sfânt ca fiind cele mai importante nevoi ale creștinismului contemporan și a privit necredința umană ca fiind mai degrabă morală decât intelectuală.

Într-un volum care însumează conferințele sale despre puritani și puritanism (Puritanii: originile și urmașii lor, Făclia, Oradea, 2021), Lloyd-Jones își descrie lecturile cu o sinceritate debordantă. Iată un fragment din această destăinuire, un fragment la care n-am să mai adaug nimic, lăsându-vă să trageți concluziile (fie că sunteți predicatori, fie că nu).

„Lectura echilibrată este o problemă care mă preocupă. Nu cunosc nimic care să aibă o asemenea tendință de a produce o cunoștință falsă și de a face din oameni victime ale acestei cunoștinței, precum lectura căreia îi lipsește echilibrul. Un om care nu citește decât teologie se expune la acest pericol. Aș sfătui, prin urmare, să echilibrăm întotdeauna lectura așa cum echilibrăm dieta alimentară... Pot spune cu umilință că lucrul care m-a ajutat cel mai mult a fost să echilibrez citirea cărților de teologie cu citirea biografiilor. Este cel mai bun sfat pe care îl pot da. Întotdeauna am făcut așa: în fiecare concediu și am încercat să o fac zi de zi. În concediu în mod deosebit, obișnuiam întotdeauna să-mi dedic diminețile citirii cărților teologice și am fost atent să citesc biografii seara.

thumbs-post

Martyn Lloyd-Jones / Sursa: Wikimedia Commons

Aceste lecturi m-au influențat astfel: după ce citeam timp de trei sau patru ore dimineața, simțeam înainte de prânz că sunt un om destul de însemnat și că am multă cunoștință pe care aș putea să o împărtășesc altora. Iată-mă! Însă îmi aduc aminte foarte bine de momentul în care l-am descoperit întâia dată – și spun adevărul întocmai – pe Jonathan Edwards, în 1928. Nu auzisem niciodată de el înainte, dar am început să-l citesc și am descoperit curând că nu poți citi o pagină scrisă de el fără a te simți într-adevăr foarte mic. Această lectură mi-a corectat sentimentul pe care îl nutrisem dimineața. Cel mai bun antidot împotriva otravei cunoștinței fale este să citești o biografie precum cea a lui Jonathan Edwards, Whitefield sau Fletcher din Madeley.

În general, am încercat să păstrez acest obicei pentru duminică seara. Duminica este o zi foarte periculoasă pentru un predicator. Dacă vrei să rămâi pe calea cea bună, când ajungi acasă duminică seara și iei o ceașcă de ceai sau o cină ușoară, alege-l pe unu dintre acești oameni – Whitefield, Edwards etc. sau pe unul dintre marii puritani și experiențele lor, pe oricare dintre ei. Iar dacă te îndrepți spre casă gândindu-te nesăbuit că ai avut o zi minunată și că ai fost un mare predicator care a ținut niște predici grozave, nu vei citi foarte mult până vei fi readus cu picioarele pe pământ.

De fapt, vei începe în curând să simți că nu ai predicat niciodată în viața ta.”